Mircea Ivanescu  - Dar sunt şi amintiri adevărate
Şi eu am umblat odată cu o amintire în mâini, 
strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura pe jos.
 Am şters-o frumos, cu mâneca hainei, nu mi-a fost frică.
 Amintirile mele sunt mingi – nu se sparg niciodată. 
Numai că dacă-mi scapă,din mâini, se pot rostogoli foarte departe 
– şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar să mă întind la marginea mea, 
sa-mi las mâna din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
Imi iau mai bine o alta. Si asta poate fi falsă.)
Si eu am umblat, deci, odată cu o amintireîn braţe 
– (şi mă gândeam, cu un rânjet rău, că într-o carte celebră, 
nu mai ştiu cine umbla cu propriul său cap prin infern, 
luminându-şi drumul). 
Si parcă nu e tot una?